Amenințările din partea SUA și a Israelului au dus în cele din urmă la un război deschis, care promite să fie mai extins și de o durată mai lungă decât cele douăsprezece zile de lupte din iunie anul trecut. Zece State din întregul Orient Mijlociu sunt deja direct implicate: de la Marea Roșie (Yemen) până la Golful Persic, Iordania și Liban. Burgheziile din Germania, Regatul Unit și Franța au emis, de asemenea, o declarație comună în care își declară disponibilitatea de a întreprinde „acțiuni defensive“ pentru a-și proteja interesele murdare din zonă, iar Parisul a trimis deja o navă militară în Cipru și și-a desfășurat portavionul în Marea Mediterană.

În același timp, cu două zile înainte de 28 februarie, Pakistanul a declarat război Afganistanului, ambele având graniță cu Iranul la est, acuzându-l că a devenit o „colonie a Indiei“ și bombardând capitala Kabul. Odată cu conflictul uitat din Sudan, războiul implică o fâșie teritorială de peste 5.000 de kilometri, din Africa de Est până la Marea Mediterană și subcontinentul indian.

Statele Unite, care nu mai sunt principala putere industrială a lumii, rămân totuși principala putere militară a lumii. Atâta timp cât se bucură de acest avantaj, caută să-l exploateze, prin războaie preventive, pentru a obține poziții de forță — militară, pe rutele comerciale și în controlul resurselor — în detrimentul concurenților săi europeni, al Rusiei și, mai presus de toate, al imperialismului chinez, care presează puternic, în pregătirea celui de-al Treilea Război Mondial.

Dincolo de împărțirea sferelor de influență — adică profiturile obținute din exploatarea clasei muncitoare din toate țările —, diversele burghezii naționale, fie ele aliate sau inamice, storc profituri prin război. Giganții energetici ruși Gazprom Neft și Rosneft, precum și producătorii chinezi de armament Norinco și Avic și compania petrolieră Petrochina, au înregistrat o creștere bruscă a prețului acțiunilor lor datorită noului război. Mai general, legăturile financiare și comerciale strânse ale Chinei cu Rusia și Iranul, și în același timp cu Israelul și Statele Unite, confirmă că războiul este o afacere pentru toate burgheziile.

Ca întotdeauna, civilii lipsiți de apărare, în primul rând proletariatul, sunt cei care plătesc pentru disputele dintre oligarhii capitaliști. Conținutul politic real al războiului imperialist este de a fi împotriva proletariatului din toate țările și în beneficiul burgheziei internaționale. Chiar și muncitorii europeni și americani care — deocamdată — nu sunt bombardați își vor vedea condițiile de viață înrăutățindu-se pe măsură ce prețurile și cheltuielile militare cresc.

Chestiunea programului nuclear al Iranului sau a securității Israelului este doar un pretext. Ceea ce împinge Statele spre război și reînarmare este criza economică globală de supraproducție: mărfurile nu se vând pe plan intern și sunt din ce în ce mai dificil de exportat pe piețe saturate disputate de concurenți; masa capitalului financiar fictiv se multiplică până la explozia următoarei bule speculative; războiul comercial se intensifică, tarifele fiind folosite pentru a revigora producția internă lâncedă.

Cursa înarmărilor este inevitabilă în capitalism: doar economia de război, distrugerea devastatoare care va urma și reconstrucția ulterioară pot da un nou suflu capitalismului muribund.

Răsturnarea regimului ayatollahilor, care durează de 47 de ani, pentru salvarea poporului iranian este, de asemenea, un pretext. Reprimarea brutală a revoltei, cu zeci de mii de iranieni uciși, torturați sau arestați, a avut loc în urmă cu aproape două luni. SUA și Israelul intervin abia acum, după ce treaba murdară a fost făcută. Proclamațiile de sprijin pentru rebeli din partea SUA și a Israelului în timpul demonstrațiilor de la începutul lunii ianuarie nu au fost utile decât regimului iranian, care a putut astfel să-i indice mai ușor ca fiind în cârdășie cu forțele străine și să-i masacreze. Bombardamentele de astăzi unesc forțele de opoziție în jurul naționalismului și, prin urmare, în jurul regimului, izolând muncitorii care simt instinctiv că nu au nicio patrie de apărat, ci doar propriile interese de clasă și care, luptând pentru ele, pun în practică defetismul proletar revoluționar anti-burghez, anti-național, internaționalist. Burgheziile care se proclamă inamici ireconciliabili sunt unite de interesul lor de a vedea proletariatul iranian zdrobit, secătuit de sânge și menținut asuprit.

Muncitorii iranieni nu ar trebui să se lase înșelați de schimbările de fațadă ale regimului burghez, așa cum din păcate s-a întâmplat în 1979 cu căderea șahului și venirea la putere a ayatollahilor, în principal din cauza responsabilității falselor partide muncitorești, în primul rând Tudeh, partidul oportunismului stalinist din Iran. Cuvintele sindicatului muncitorilor de pe tramvaiele din Teheran — Sherkat-e Vahed — în salutul său adresat celui de-al 53-lea congres al CGT francez în 2023 sunt demne de reținut: „Când profiturile capitaliștilor sunt în joc... nu există nicio diferență substanțială între Statele capitaliste ale lumii... Nu așteptăm nimic de la Statele și puterile capitaliste care își urmăresc doar propriile interese. Ne bazăm exclusiv pe forța clasei muncitoare din Iran și pe sprijinul mișcărilor muncitorești din întreaga lume. Trăiască solidaritatea internațională a muncitorilor!“ (Teheran, 27 martie 2023).

Teocrația, democrația și fascismul sunt doar deghizări pentru a masca dictatura Capitalului asupra clasei salariaților. Condițiile muncitorilor nu se pot îmbunătăți într-un capitalism din ce în ce mai agonizant, care se îndreaptă spre război. Combativul și curajosul proletariat iranian va trebui să se confrunte cu propria burghezie și cu reprezentanții ei politici, la costum sau în halate, extinzând și unificând grevele în apărarea salariilor, blocând producția și dând un exemplu muncitorilor din întregul Orient Mijlociu. Deși lungă și dificilă, aceasta este singura cale pentru ca clasa muncitoare să evite alunecarea în prăpastia în care societatea antiistorică a capitalului este pe cale să arunce întreaga umanitate.

Perspectivele naționaliste și reformiste „realiste“ și „concrete“ servesc doar la a frâna lupta de clasă și duc la deziluzie, înfrângere și noi represiuni. De peste o sută de ani, propaganda naționalistă, atât de dreapta, cât și de stânga, slujind interesele uneia sau alteia dintre burghezii, occidentale sau orientale, a dus la același scenariu de război și mizerie, fără a rezolva vreuna dintre disputele și contradicțiile imperialiste, nici în Orientul Mijlociu, nici în altă parte.

Umanitatea nu trebuie eliberată de mollahi, de Putin, de Trump, de terorism, ci de Capital!

Singura forță care poate învinge imperialismele muribunde este clasa muncitoare internațională, organizată în sindicate de clasă și condusă de partidul său comunist revoluționar.