Războiul și fascismul nu sunt un accident istoric rezultat din lideri, partide și ideologii nebune și crude, ci produsul inevitabil al cursului istoric al capitalismului — cea mai autentică expresie a naturii acestui mod de producție.

Puterea politică nu aparține lui Trump, Putin, Khamenei, Netanyahu sau Xi Jinping, ci aparatelor care servesc giganticele concentrări industriale și financiare de capital. Aceste aparate conduc mașinăriile Statelor naționale burgheze.

Războiul din Iran dăunează doar aparent — și conform minciunilor stângii liberal-burgheze și oportuniste — economiei capitaliste, chiar dacă, ca în orice afacere, există cei care câștigă și cei care pierd.

Creșterea prețului petrolului, în anumite limite, aduce beneficii burgheziei americane, care este principalul producător mondial de țiței din 2015 și unul dintre principalii exportatori din 2019; aduce beneficii burgheziei ruse; aduce beneficii, de asemenea, burgheziei iraniene, care — în ciuda conflictului — nu numai că își continuă exportul de petrol către China prin Strâmtoarea Ormuz, ci, prin decizia imperialismului american însuși, poate acum să vândă 140 de milioane de barili (aproximativ exporturile pe 70 de zile) la preț întreg tuturor țărilor — inclusiv SUA — în virtutea suspendării sancțiunilor.

Creșterea inflației în anumite limite, rezultată din creșterea prețului petrolului, nu dăunează întreprinderilor, care răspund prin creșterea prețurilor produselor lor. În schimb, ea dăunează proletariatului, salariaților, singurii care nu pot decide în mod autonom să crească prețul de vânzare al mărfii lor — forța lor de muncă —, ci care, pentru a face acest lucru, trebuie să lupte împotriva burgheziei, adică să intre în grevă. Dacă creșterea inflației nu este excesivă — astfel încât să nu suprime prea mult consumul, care oricum este în declin de decenii —, ea este bună pentru profituri, deoarece coincide cu o reducere de facto a salariilor.

Războiul împotriva Iranului este în interesul burgheziei americane, nu numai pentru veniturile crescute din petrol, ci pentru că alimentează giganticul complex militar-industrial al principalei puteri imperialiste a lumii, pentru că întărește dominația financiară a dolarului și susține astfel datoria publică a Washingtonului. Acest lucru este atât de adevărat încât regimul burghez american l-a întreprins în ciuda opoziției puternice a conducerii militare.

Războiul împotriva Iranului este în mod clar și un război pentru hegemonie și pentru împărțirea pieței mondiale, purtat de SUA împotriva, în primul rând, a imperialismului chinez — principalul său rival — și apoi, de asemenea, împotriva imperialismelor europene, care, în calitate de mari importatori de petrol și gaz, vor trebui să crească prețurile mărfurilor lor, făcându-le astfel mai puțin competitive pe piețele internaționale. Burgheziile germană și italiană, care au plătit deja prețul războiului din Ucraina, îl vor plăti acum pe cel al războiului din Orientul Mijlociu.

Dar și burgheziile europene sunt îndrăgostite nebunește de război: toate s-au aruncat într-un plan faraonic de reînarmare pentru a da un nou suflu sectoarelor lor prelucrătoare stagnante; industriile auto germane se convertesc la producția de armament; două drone care s-au prăbușit în Cipru au fost suficiente pentru a justifica trimiterea de nave militare de către țările europene (inclusiv guvernul Sanchez); ele deja complotează și negociază afaceri pentru reconstrucția în Iran, Ucraina, Liban... Același lucru este valabil și pentru regimul capitalist de la Beijing — calea chineză către (acum evidenta) falsificare a socialismului —, care se mândrește acum cu a doua cea mai mare cheltuială militară din lume, în continuă creștere.

Toate burgheziile naționale tânjesc cu disperare după război ca unică salvare a lor din criza de supraproducție care avansează, ducând inexorabil la prăbușirea catastrofală a economiei capitaliste globale.

Împletirea intereselor de afaceri între puterile imperialiste confirmă că conflictele dintre Statele burgheze nu sunt în niciun caz absolute, chiar dacă — ca în războaiele dintre clanurile mafiote — lideri și adepți sunt uciși: burghezia rusă beneficiază de războiul dus de SUA și Israel împotriva Iranului, o țară cu care a semnat un „tratat de parteneriat strategic“ în urmă cu doar un an; China are un aliat cheie în regimul iranian, de la care achiziționează 90% din exporturile sale de petrol, dar este, de asemenea, principalul partener comercial al Israelului și vinde sisteme de control amândurora — Israelului și Iranului —, astfel încât unul să poată masacra palestinienii, iar celălalt rebelii iranieni.

Ceea ce contează pentru burghezia internațională și pentru regimurile sale politice naționale, mai mult decât obținerea prăzii, este ca războiul să fie purtat: să devoreze vieți, orașe, fabrici și surplusul de mărfuri, pentru a reînsufleți acumularea stagnantă a capitalului. Războiul imperialist, mai mult decât un simplu război între bande de State capitaliste, este un război al burgheziei împotriva proletariatului mondial, este un război de clasă.

O dovadă în plus în acest sens o oferă declarațiile rizibile ale imperialismului american despre „apărarea popoarelor asuprite“, precum și „antiimperialismul“ mincinos al regimurilor capitaliste opuse Washingtonului, pe care doar veteranii nostalgici ai farsei falsului socialism al URSS le pot crede. Proclamațiile SUA și Israelului în sprijinul manifestanților iranieni în timpul demonstrațiilor din ianuarie au servit doar la a aduce beneficii regimului iranian, care a fost astfel mai în măsură să îi acuze de cârdășie cu forțe străine și să îi masacreze. Bombardamentele de după 28 februarie — care, de altfel, au început la două luni după ce masacrul avusese deja loc — au unit forțele de opoziție în jurul naționalismului și, prin urmare, în jurul regimului, care poate intensifica și mai mult represiunea internă. Și într-adevăr, odată cu războiul, toate demonstrațiile au încetat. Burgheziile americană și iraniană câștigă mai mult din petrol decât înainte. Schimbarea de regim cerută de SUA este o deviere a direcției fluxurilor de venituri din petrol, păstrând intact aparatul burghez — bazat în Iran pe Pasdaran și clerul șiit —, un aparat care asuprește proletariatul, exact așa cum s-a întâmplat în Venezuela.

Toate Statele burgheze din lume, în primul rând cele care se erijează în campioni ai democrației, au interesul de a menține proletariatul iranian asuprit și exploatat deoarece revolta sa ar aprinde lupta de clasă din Turcia până în Maghreb, trecând prin Orientul Mijlociu, inclusiv Israelul, al cărui regim burghez ar pierde sperietoarea pe care o folosește pentru a înlănțui clasa muncitoare de carul intereselor capitaliste naționale.

Imperialismele europene sub înfățișare democratică au făcut afaceri timp de o jumătate de secol cu regimul burghez iranian în roba sa de ayatollah și vor continua să facă acest lucru, sfidând orice predică democratică recitată la nevoie de grangurii politici și de liderii instituționali burghezi. Cinismul ucigaș al democrațiilor europene și americane arată cum democrația este mantia cu care aceste regimuri își acoperă natura lor burgheză, prin care Profitul primează: dincolo de masca democratică, realitatea socială și politică este cea a Dictaturii Capitalului.

Libertățile politice, sindicale și sociale sunt acordate doar în măsura în care nu dăunează intereselor fundamentale ale marelui Capital: pe măsură ce criza de supraproducție și războiul imperialist se intensifică, ele trebuie să fie reduse sau complet revocate pentru a preveni ca acestea să împiedice intensificarea exploatării și a militarismului.

Partidele de stânga liberal-burgheze, care în Europa, ca și în SUA, se prezintă ca o alternativă și un bastion împotriva dreptei și a fascismului, nu fac altceva decât să le deschidă calea: când ajung la putere, politicile lor nu pot decât să îndeplinească dictatele marelui capital. Ele amăgesc muncitorii să creadă că soluția se află în arena electorală, în cadrul actualului sistem politic capitalist; îi dezorganizează și îi dezarmează, predându-i celor mai înapoiate pături care cad pradă înșelătoriilor populiste ale fascismului și calcă pe urmele micii burghezii.

Partidele de stânga oportuniste, care nu cred în revoluție și în comunism — chiar și atunci când se declară radicale sau revoluționare —, se confruntă cu dezvăluirea fascismului în cadrul regimurilor burgheze formând un front unit cu stânga burgheză în „apărarea democrației“, mărșăluind alături de ei spre eșec.

Este suficient ca regimul burghez să promoveze o aripă dreaptă din ce în ce mai reacționară, nemiloasă, fascistă, pentru a face stânga burgheză să îmbrățișeze politicile de dreapta. Logica este analogă celei prin care muncitorii sunt făcuți să înghită reînnoiri contractuale tot mai proaste de către sindicatele de regim: „se putea și mai rău!“. Împotriva fascismului, stânga liberal-burgheză nu are niciun program politic de opus, altul decât cel — împărtășit cu dreapta — de a gestiona și apăra capitalismul, mărșăluind spre colapsul economic și războiul imperialist.

Într-o imagine binecunoscută, mulți pești mici, vânați de un prădător mare, se unesc pentru a forma un pește și mai mare, inversând echilibrul de forțe. În democrație, imaginea este diferită: doi pești mari (dreapta și stânga burgheză) dau târcoale peștilor mici (proletariatul), suflând bule mari (propaganda) și prinzându-i înăuntru; al treilea pește mare — burghezia — se ridică de jos și mănâncă peștii mici.

Ceea ce va salva clasa muncitoare de război și fascism nu va fi „apărarea democrației“, frontul unit politic al partidelor „antifasciste“, ci lupta de clasă în apărarea salariilor și a condițiilor de viață și de muncă, cu un front unit sindical de clasă care să conducă greve din ce în ce mai extinse și mai prelungite, până la revoluție și dictatura proletară.

Alternativa nu este între democrație și fascism, între dreapta și stânga, ci între capitalism și comunism, între război și revoluție.

- Împotriva războiului dintre State — pentru războiul dintre clase!

- Pentru internaționalismul proletar!

- Pentru revoluția comunistă!